Nerds and Words

Ioana Ardelean (PR Director, Jidvei): Un brand este un organism viu. La fel ca vinul, se transformă neîncetat

E o perioadă în care poate părea greu sau inadecvat să vorbești despre altceva decât suferința vecinilor noștri ucraineni. Însă de 8 martie și nu numai, dialogul cu oamenii valoroși face mai degrabă bine și aduce valoare.

Seria interviurilor cu clienții Nerds & Words este la episodul 3: azi, de vorbă cu Ioana Ardelean, PR Director Jidvei. Ioana e un om cu care avem multe în comun și de la care am învățat și mai mult, în ultimii doi ani.


[Când ne alegerm colaboratorii de social media marketing ne uităm la] valorile comune, viziunea, capacitatea de a aduce plus valoare atunci când ne întâlnim într-un proiect pe care trebuie să îl ducem împreună la bun sfârșit.

 

Un interviu despre comunicare, curiozitate, preocuparea de a învăța mereu lucruri noi, dar și despăre vinuri. Evident 🙂

Îmi plac foarte mult vinurile din Lumea Nouă, iar când vine vorba despre vinurile roșii din afara țării prima mea alegere se va îndrepta către Cotes du Rhone.

Dați repede un search, vedeți care e treaba cu vinurile alea și unde e Cotes du Rhone pe hartă, iar apoi, câteva scrolluri sănătoase și fresh, ca să citiți un interviu bun 🙂

 

Ești unul dintre oamenii vechi ai Jidvei. Care e secretul unei astfel de relații între om și brand, respectiv între om de comunicare și brand românesc mare?

Sunt mulți oameni în cadrul Jidvei care sunt aici de mai multă vreme decât mine, dar da, mă bucur să mă număr printre cei statornici. Sunt deja șase ani de când, grație Jidvei, am descoperit această lume fascinantă a vinului de care nu ai cum să nu te îndrăgostești.

Cred că o astfel de relație statornică între om și brand se construiește pornind de la respect și de la alte câteva valori esențiale: corectitudine, încredere, responsabilitate. Și pasiune, multă pasiune care este, fără îndoială, una dintre cele mai puternice forțe. Iar atunci când o regăsești în tine, în jurul tău, în oamenii cu care lucrezi, îți faci din acel loc “acasă”.

 

Ultimii 2 ani cum i-ai resimțit la nivel profesional? Ce-a fost greu, ce oportunități s-au ivit, cum ați gestionat lucrurile în echipă?

 Ultimii doi ani au fost, fără îndoială, dificili. Pentru mine nu doar la nivel profesional, ci și la nivel personal, pentru că au coincis cu o perioadă în care mă acomodam cu un nou rol în viața mea, cel mai important, acela de mamă, ceea ce a însemnat multă presiune.

Revenind, din punct de vedere pofesional au fost multe provocări la toate nivelurile, iar acest lucru ne-a forțat pe noi ca echipă să depășim granițele planurilor pe care deja ni le făcusem, să găsim soluții suficient de inteligente și de rapide, să fim prezenți acolo unde contează. Să ne adaptăm vremurilor și noilor contexte. Și să facem totul după chipul și asemănarea brandului: cu grijă, cu respect pentru oameni, cu dedicare.

M-aș feri de platitudini, dar nu am cum să o spun altfel, au spus-o alții, mai deștepți decât mine înainte vreme, orice criză aduce oportunități, deschide niște uși spre locuri în care nu ai îndrăznit să te avânți fiind prea bine înfipt în zona ta de confort.

Cred că cel mai important lucru pe care ni l-a oferit această perioadă a fost tocmai acest salt în afara zonei de confort. Ne-a forțat să găsim idei noi, mai repede și poate mai bune, ne-a forțat să fim atenți la toate ariile ecosistemului brandului, la zona economică, la cea socială etc. Ne-am adaptat și reformulat planurile având mereu în prim plan o componentă extrem de importantă în comunicare: empatia.

 Dacă ar fi să restrâng toată această perioadă într-un singur cuvânt, aș vorbi despre reinventare. Și cred că acest lucru s-a resimțit în comunicarea noastră și în toate demersurile din ultima perioadă.   

 

Care e vinul tau preferat de la Jidvei si de ce? Dar de la alții? 🙂

 Mie îmi plac vinurile și poveștile. Uite așa, împreună. De altfel, chiar cred că un vin cucerește tocmai prin povestea pe care o spune. De vinul meu de suflet de la Jidvei mă leagă o amintire dragă. La finele anului 2018, chiar la începutul lunii decembrie, într-o dimineață cu un ger strașnic, așa ca în iernile copilăriei mele, am trăit unul dintre cele mai frumoase momente: culesul strugurilor pentru Eiswein.

O recoltă specială, rod al unui an de excepție. Păstrez amintirea acelei dimineți cu gerul ei, cu forfota de utilaje și oamenii care se încălzeau lângă focurile amplasate din loc în loc în așteptarea culesului. Regăsesc în gustul rotund, plin, generos al Eiswein Jidvei 2018 toată bucuria acelui moment, toată nerăbdarea și emoția de a putea fi prezentă acolo. Un moment special, un vin pentru care ar trebui să reinventez cuvintele.

Hai să nu vorbim neapărat despre producători, cât despre regiuni. Îmi plac foarte mult vinurile din Lumea Nouă, iar când vine vorba despre vinurile roșii din afara țării prima mea alegere se va îndrepta, fără doar și poate, către Cotes du Rhone.

Când plec în vacanță, plec în vacanță și atât. Îmi place să descopăr la fața locului vinuri, povești, oameni. În Franța, în mijlocul Parisului, am avut o discuție fascinată despre vin cu proprietarul unui mic magazin specializat. În Italia, am descoperit niște vinuri minunate intrând într-un wine shop și stând de vorbă cu proprietarul despre care am aflat ulterior că este un somelier cunoscut. Vinul își creează singur contexte pentru a fi descoperit. Trebuie doar să fim deschiși, să le vedem, să le auzim. Iar apoi, poveștile curg. 😊

 

Care crezi că sunt abilitățile cele mai importante pentru cineva din industria de comunicare în 2022?

Curiozitatea, preocuparea de a învăța mereu lucruri noi, capacitatea de a ține pasul cu toate transformările paradigmei comunicaționale, de a ști ce e în trend și ce nu, cât de repede se modifică algoritmii social media, ce se tranzacționează la bursă. Glumesc legat de bursă.

Cred că cel mai important lucru este să înțelegi viața interioară a brandului, esența lui, evoluția lui. Pentru că un brand este un organism viu. La fel ca vinul, se transformă neîncetat. Iar acest lucru cere observație, atenție la detalii, intuiție și flexibilitate. Tu, ca om de comunicare, trebuie să reușești să te adaptezi lui, nu viceversa.

 

Atunci când simți nevoia, de unde îți iei inspirația/informația pentru munca ta? Cărți, podcasturi, oameni, conturi de tiktok? 🙂 

Totul se mișcă acum cu viteza luminii, atention span-ul e cum e, trebuie să ne adaptăm.  😊

Citesc de fiecare dată când am ocazia, mai degrabă articole și rapoarte ce țin de comunicare, de trenduri, de lumea vinului. În mod cert urmăresc multe conturi social media, din țară și din afara țării, cu accent pe lumea vinului, dar și zona de FMCG.

Mă uit cu admirație la proiecte deștepte, consistente, în spatele cărora se vede și munca, și echipa, și viziunea. Cu tiktok-ul sunt într-o relație de non-agresiune, îi admit existența, influența din ce în ce mai mare, dar ne lăsăm în pace pe cât se poate, cât se mai poate.  :))

 

La Jidvei, după ce anume vă uitați atunci când vă alegeți colaboratorii? Care sunt criteriile, ce e cel mai important pentru voi?

Valorile comune, viziunea, capacitatea de a aduce plus valoare atunci când ne întâlnim într-un proiect pe care trebuie să îl ducem împreună la bun sfârșit. Am găsit toate acestea la Nerds & Words și la Advert Minds.

 

Pentru 2022 ce ți-ai/v-ați propus la Jidvei? 

Sunt multe proiecte, în special în zona de comunicare digitală, pe care le-am început în ultimii ani și pe care le vom duce mai departe pentru că ne ajută să spunem povestea Jidvei așa cum este: o poveste despre autenticitate de brand, despre firesc, despre dedicare și pasiune. Și, mai ales, o poveste cu și despre oamenii care iubesc vinul românesc și îi duc mai departe istoria și tradițiile.

În ceea ce privește conținutul, vom continua să punem accentul pe valorile și filosofia brandului Jidvei, iar o bună parte dintre demersurile și proiectele pe care le avem în vedere pentru anul acesta vor aduce mai mult la lumină teme importante pentru noi, precum educația și sustenabilitatea.

O altă componentă importantă vizează zona de oenoturism, alături de un concept inovator pentru acest segment pe care Jidvei a început deja să îl dezvolte și despre care vom putea spune mai multe la momentul potrivit.