Pe stil festiv: fragmente din viața echipei de ochelariști și nu prea
Pe final somptuos de an scolastico-PPCist sau copylărist, echipa trage de zor să pună la punct ultimele materiale ca să nu rămână descoperită în retragerea către ethosul familial. Nu-i complicat, dar se muncește cu spor țigaric, unii le ard mai des, alții puțin spre deloc; e bine să fie totul perfectissim de programat.
Dar a venit momentul să ne imaginăm cam ce se întâmplă cu fiecare, într-un mod cât mai narativ și chiar filosofic de bombastic pe alocuri.

Don’șoara Andreea – tranșeele rapoartelor, ariegarda ads-urilor și plata la apăsarea butonului drept al șoarecului de birou
„Monșer, imposibil să nu aujourd’huim ce avem de făcut cât mai eficient, așadar pregătim cafeluța, punem IQOS-ul la încălzit electric și pregătim aroma tutungică de dimineață. Avem vreo trei pdf-uri de implementat statistic și alte câteva chițibușării de aprofundat ppcistic.”
E joi, dată necunoscută, oră atemporală, dar perfect încadrată în intervalul stas 9:00 – 18:00. Moment în care degetele încep simfonia tastării qwerty, așa ca un arhitect cărtărescian din „Nostalgia”, care urmează să recreeze – din Volkswagen de data aceasta și nu dintr-o Dacie 1300 – întregul univers. Brusc, se trece la o altă oră necunoscută, tot a lui joi, spre final de program: reculegere cerebrală, se apropie apusul zilei și s-a gătat cu spor. Pe mâine!
Notă auctorială: poate vă așteptați să fi fost ceva mai războinic din subtitlu, dar nu s-a cerut. Când îți place ce faci și te pricepi, nu înjuri decât vremea posacă de peste geamuri și mări de băltoace, căci restul e tăcere de plăcere.
Monsieur Androo David Ovidiu S. – periplu psihedelic cu gust de Pop Cola și dinamism de flow în arta scriiturii
Rolling and patrolling – cu ochelari pe nas și răni în buricele degetelor, acest specimen de scriitor găsit în fauna betoanelor de București a atins Nirvana „omului care a vândut lumii și nu lumea” prin texte inedite. De cum s-a trezit într-o miercuri, în general toate cele 7 chakre ale sale tind să se unească în această zi, cel puțin așa i se pare acum, s-a pus pe treabă.
„Micul dejun e gata, garçon, dar nu-i timp de aruncat, căci zborul înaripat mă poartă către biroul elegant de alb, iar butonul de aprindere al PC-ului mă iradiază în calde culori disco din anii ‘60. Roșu, roșu, galben, verde – ca și cum semaforul vieții îmi spune, în cuvinte-unde creative, că am multe de gândit.”
Notă auctorială: întrerupem acest reportaj cu o știre de ultimă oră! S-a terminat rezerva de Pop Cola, așadar personajul în cauză a dat o fugă la magazin. În niciun caz nu s-a întâmplat în timpul programului; poate să fi fost totuși în pauza de masă. Alte informații nu am primit. Ne pare rău, dar transmisia se încheie aici.
Dl. Cristian Niță – mă bate la cap Călin cu toate vizualurile clienților lui, dar le facem tzutz că-i băiat de gașcă sau arta de a vizualiza
Auctorială notă: da, subsemnatul articolului înțelege limitele sale de artist vizual, iar nepriceperea sa cruntă îl îndeamnă constant să ceară expertiza ochiului colegului său.
„Pfoai, acest personaj călinescian nu doarme, deja de la 8:59 îmi face remindere pe fb ca să-i trimit material. Nici n-a avut ‘nințică răbdare să se facă 9. Merde un peu, dar nu prea mult că timpul înseamnă artă.”
Cu mâna înfiptă-n pensula electronică a mundanului mouse, primele nuanțe ating pânza pixelată, iar de acolo se extind circular către margini. Hașuri fără hashtaguri, viață în cadre statice și transformarea naturii moarte într-un boom bap coloristic. Acum urmează o retragere puțin în speteaza scaunului ergonomic, în timp ce degetul mare de la mână încadrează ochiometric tot vizualul. E bine, boss!

Notă auctorială: mulțam și dau o bere!
Popa C.R. Călin Andrei – omul lui „de ce să-ți ștergi ochelarii când poți să vezi printre particule de praf alipite lentilei”, copyator
Sesam deschide-te! Pandora frigiderului e în prim-plan, iar salamul sendvișian e gata pus pe vechea pâine-ntărită: „Mademoiselle S., nu observ crema de brânză în frigider”, „E fix în fața ta”, „Imposibil… da, ai dreptate. Mi scusi!”
Se așază la birou, cu palma dă la o parte maldărul de căni, cartoane de suc și, cu 30 de secunde înainte să aprindă PC-ul, își dă seama că a uitat mâncarea în bucătărie. O lasă pentru mai târziu și preferă o țigare, ofrandă adusă ghiorțăitului stomacal. E bine, apoi toate lucrurile se așază pe albul ecranului, iar pe fundal se aude: „Here I go again on my own, goin’ down the only road I’ve ever known!”
Notă auctorială: Yesterday / All my troubles seemed so far away / Now it looks as though they’re here to stay / Oh, I believe in yesterday. Mulțumiri domnilor Beatles!
Administrator Codruț Baciu – scriitor de cel mai înalt rang, șef al echipei și numai vorbe frumoase pentru că un job te definește cu adevărat în viață și e prea bun să-l pierzi
Auctorială notă: se pot observa laudele aduse regelui tărâmului NaW chiar de la dimensiunea subtitlului alocat. Rangul de onoare cere poetica cuvintelor potrivite!
În mașină, cu zorii zilei încă în penumbra nopții, adminul deschide telefonul, intră pe youtube la meciurile de tenis: „Da, așa da! Cum adică… Mon Dieu, ce voleu, urmat de lob, ditamai asul. Da, hai că-ncepe bine ziua!”
Moment critic, intră mailurile. Sunt o mulțime de materiale de pus la punct și timpul trece, iar ca să nu te lase cu gura cascată cum l-a lăsat Federer pe Kyrgios cu mingea perfectă pe lângă fileu acum câțiva ani, e timpul să prindem efect pe ce-i mai urgent.

Laptop deschis și call-uri clientice, oameni faini de tot pentru care se lucrează cu spor. Apoi, inșpe chestii de proofuit, dar merge treaba, încet și sigur. Nu e cazul de agitație. Echipa e flow!
Notă auctorială: mulțumim frumos pentru încrederea acordată! Băgăm cu mare spor. În rest, aici se încheie și acest paragraf dedicat din inimă omului care ne plătește salariile sau continuă s-o facă și după aist portret narativ, în special subsemnatului.
Acum, na, dacă vrei să afli mai multe despre noi ai posibilitatea clickului aici. Adică, nu trimit direct la pagina de servicii că bate la obraz dacă-i prea pe față, o fac… mai delicat, deși poate nu strică să treci și pe acolo. No pressure!