
Diferența dintre writing și content writing
Diferența dintre writing și content writing: O poveste sinceră despre content writing începe cu o dilemă.
60.000 vs. 42.000
Am auzit prima dată despre a scrie 30.000-60.000 de mii de cuvinte pe lună și m-am blocat puțin. M-am gândit: Ok, Andrule. Tu scrii. Tot scrii și scrii de la vreo 10 ani, ba’ nuvele, ba’ poezii, ba’ romane, ba’ antiromane, ba’ metapoezii, ba’ nonnuvele. Ultimul tău roman are cam 42.000 de cuvinte. Cât ziceai că ai lucrat la el? Vreo 2 ani? Și ai doar 42.000 de cuvinte. Zici că la un job de genul ăsta, pe lună, îți trebuie o cantitate… cam cât de un roman? Oi fi publicat tu 2 de proză și 2 de poezie, da asta nu mai e mare lucru în ziua de azi. Nu e de tine content writingu’.
Dar cu experiența vine și calmul necesar, iar filtrele mentale se așază comod peste teaca de mielină, ca un firewall împotriva conexiunilor nedorite. Eexperiența îmi pare a fi o meditație inconștientă care înlătură conștient posibile gânduri negre. Așa că am început să lucrez, treptat, la acele 30.000-60.000 de cuvinte pe lună. Altfel spus, am început să exist și drept content writer. Inițial, prin diverse colaborări care au adus cu sine diverse deadline-uri.
Iată și prima diferență dintre a fi writer și a mă putea întinde cât vreau eu pentru un proiect, cel puțin “pe la noi”, și a fi content writer. Ah, mai există și necesitatea de a fi bilingv cu constanță, nu doar când poftesc să mă exprim în altceva decât în română. În engleză, să zicem. Sau în puțina germană pe care o mai știu.
Și m-am întrebat: Ok, dar cât ai scris, propriu-zis, din acești 2 ani, nene? Ai scris 2 ani fără oprire, drămuind fiecare frază câte 2 zile? Sau mai degrabă 2 luni? E deranjant ca în restul lunilor să îți fie contractate cuvintele pentru bani? Îți piere imaginația? Te ia cu febră, frisoane, vrei o pastilă de cap pe lângă o licență de Microsoft Office Word2019?
Diferența dintre writing și content writing: Cititor vs. client/public
Răspunsul a fost nu, mersi. Și am văzut cum ajung să depășesc cu relativă ușurință 30.000 de cuvinte pe lună. Iar cuvintele, evident, deși în mare parte sunt aceleași folosite și în scrierile personale, au acum un… catalizator. Publicul. Clientul.
Când ești content writer, scrii pentru un public specializat. Există nu atât un cititor, cât un potențial client. Încerci să (de)scrii cu acuratețe, să fii persuasiv – dar cu tact! Trebuie să vorbești despre sau mai degrabă cu nevoilor cititorului, ale posibilului client, nu doar să creezi o carte-artefact în care cineva, oricât de clișeic sună, va găsi ceea ce nici nu știa că ar fi căutat.
În primul rând, trebuie să citești publicul înainte ca el să te citească pe tine, chit că îți manifești norma de cuvinte drept articol, review, newsletter sau postare.
Când vine vorba despre cărți, contractul este îndeplinit în momentul în care volumul ți-a fost vândut – eventual, cu ceva noroc, tirajul ți-a fost epuizat. Desigur, există și aici metode de promovare, în speță, tocmai partea de content writing. Dar produsul în sine, odată cumpărat, poate exista și necitit, în vreo bibliotecă la întâmplare. Când ești content writer, însă, ideea este că știi că vei fi citit, poate chiar la zi, poate chiar vei fi căutat. Pe lângă asta, vei avea nevoie și de o anumită strictețe, pe alocuri, anume partea de SEO, Search Engine Optimization.
Inspirație vs. structură
Când scrii un roman sau o poezie, inspirația parcă-parcă vine prima. Ea e structura care te ajută să înaintezi. Când scrii content, primul vine clar research-ul, apoi structura, în funcție de publicul pentru care scrii și de produsul sau serviciile pe care le descrii. Abia apoi, când ai așezat în pagină toate punctele pe care vrei să le atingi, vine partea de creație. Care fie apropie publicul prin tonul informal sau spontan, fie îl transpune într-o anumită stare. Win-win.
Recunosc!
La scurtă vreme după ce am făcut tranziția de la writing la content writing, am simțit această structură ca pe o constrângere. Una care îmi falsifica discursul. Însă apoi a început să vină satisfacția lucrului bine făcut, cumva un alt soi de creativitate, una foarte… productivă, e adevărat. Dar e o creativitate umilă, a cărei manifestare o găseam cu atât mai interesantă cu cât devenea neașteptată. Apărea tocmai în interstițiile conturate deja de o structură clară de writer.
Devenisem un fel de tocilar al brandurilor pentru care scriam. Doar că de data asta nu citeam numai cărți pentru a mă documenta, ci și articole, review-uri, bloguri, comentarii sau forumuri.
Ambele activități, a fi writer și a fi content writer, îmi sunt foarte apropiate în momentul actual și nu se contrazic deloc, au contraire. Capăt un tonus plăcut atunci când, în timp ce nu lucrez la proiectele mele, sunt nevoit să aflu diverse lucruri.
Satisfacția e și mai mare atunci când vezi că articolul se încheagă mai bine decât te așteptai. Sau când, din prima, feedback-ul clientului este:
“Să-i dăm drumul, uploadează-l!”
Dacă nu ești pasionat nici de scris romane, nici de content writing, lasă-ne pe noi să te ajutăm. Contactează-ne aici și hai să discutăm despre ce anume vrei sa vinzi mai bine în mediul online.
În plus, nu uita să ne găsești pe Facebook – postăm articole faine periodic.