Nerds and Words

Trecerea la online: ce pot face businessurile offline zilele astea

Online/Offline: cum să-ți muți businessul pe net

Majoritatea businessurilor tradiționale au deja o prezență pe social media. 

 

Dar trecerea la online înseamnă ceva mai mult de atât.

 

Dacă ar fi să simplificăm la maximum situația, am zice că sunt două mari tipuri de businessuri offline care se zbat zilele astea: cele care pot vinde în continuare (doar că trebuie să-și ajusteze puțin strategia) și cele care pregătesc terenul pentru vânzările viitoare, cele de după criză.

 

Pentru ambele tipuri de afacere, e esențial ca promovarea să continue într-un fel sau altul, după cum am explicat într-un articol anterior. Trebuie să rămâi în văzul lumii chiar dacă n-o să vinzi mare lucru în perioada următoare, pentru că știi și tu cum e: out of sight is out of mind.

 

E copleșitor să te gândești că trebuie să faci trecerea asta atât de rapid, de nevoie mai mult decât de voie, cu tot calabalâcul și cu toată energia de care dispui. E și mai copleșitor când te gândești că, pe termen scurt, te costă mai mult (timp și efort) decât face. Dar pe termen mediu și lung s-ar putea să fie fix soluția care te salvează.

 

De ce? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, online-ul va înghiți cea mai mare parte a activităților noastre. Unii sunt de părere că până în 2040, 95% din totalul cumpărăturilor vor fi făcute online, prin intermediul platformelor eCommerce. Dacă e să ne luăm după datele astea, criza actuală nu face decât să accelereze puțin inevitabilul.

 

O părere și mai interesantă vine de la Doug Stephens (Retailprophet.com), care preconizează că în viitor se vor inversa rolurile dintre online și offline. Mai exact: că punctele fizice vor fi cele prin care retailerii își vor face reclamă și vor atrage clienți, vânzările și restul tranzacțiilor urmând să migreze către mediul online. 

 

Un mare avantaj al acestei treceri este vizibilitatea de care te poți bucura, una pe care nu ai putea-o atinge nicicând dacă ai păstra status quo-ul actual. În plus, e o ocazie numai bună să faci chestii mai puțin vizibile, dar cu mai mult impact, cum ar fi niște optimizare istorică pentru blogul sau site-ul tău, ca să mai crești în vizibilitate pe Google. (Apropo, zi-ne un „salut” dacă vrei să vorbim mai multe despre genul ăsta de servicii)

 

Printr-o promovare abilă și o țintire precisă, poți ajunge mult mai ușor la publicul căruia i te adresezi și-l poți convinge mai lesne să scoată banii din buzunar și să te aleagă pe tine. Costurile vor fi considerabil mai mici, grija față de client se va putea manifesta în deplinătatea ei, iar tu vei putea face mai ușor managementul reputației și al crizelor. 

 

Asta e teoria clasică pe subiect. Însă cum se pupă cu practica?

 

Am strâns câteva exemple de afaceri esențialmente offline (de la săli de sport la cabinete de avocatură și nu numai) care și-au suflecat mânecile și au încercat marea virtuală cu degetul. Și cărora le-a ieșit de minune, aș putea adăuga. 

 

Decât să încercăm noi să căutăm noile paradigme sau să ne dăm cu părerea legat de provocările și avantajele trecerii la online, am zis să ne inspirăm din cazuri reale și să vedem concret cum folosesc antreprenorii locali pârghiile de comunicare pentru a asigura continuitatea și chiar creșterea afacerilor lor.

 

J’ai Bistrot te ajută să-ți faci restaurant în sufragerie

 

De acord, puburile și restaurantele aveau deja o prezență online și majoritatea făceau livrări la domiciliu dinaintea crizei. Dar J’ai Bistrot a făcut puțin mai mult de atât: și-au făcut radio la ei pe site, aducând mai aproape de clienți o parte din atmosfera caracteristică ce i-a fermecat și i-a făcut să revină de atâtea ori. Poate nu pare un lucru mare, dar a le da oamenilor un pic mai mult decât ceea ce se așteaptă de la tine este unul din principiile fundamentale ale marketingului. 

 

Dacă vreţi să faceţi o pauză de la seriale, filme sau emisiuni TV, puteţi să vă destindeţi cu o carte bună, o felie de pască, un pahar de vin, iar pe fundal cu muzici alese de la Radio J'ai Bistrot 📻

Publicată de J'ai Bistrot București pe Luni, 20 aprilie 2020

 

Când comanzi mâncarea de la ei și-o savurezi alături de un pahar de vin, faptul că-ți mai și pun muzică de la distanță te poate face să uiți pentru un moment unde ești și să-ți dea impresia că în foarte scurt timp te vei întoarce la scaunul tău de la masa ta din colțișorul tău preferat din restaurant. And this is cool.

 

Litera cheamă nume mari să citească publicului la Noaptea Cărților Deschise #Acasă

 

Nicio criză fără vreun nou trend sau vreun challenge. De când a început panica, mulți s-au grăbit să sublinieze și efectele pozitive ale perioadei de izolare. Așa că internauții au fost atrași cu totul în vârtejul dezvoltării personale. S-a dat liber la cursuri online, oamenii sunt îndemnați să se uite la mai multe filme, să citească mai mult, să facă mai multe pentru ei (de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și pur și simplu am fi cu toții într-o mare vacanță).

 

Însă nu e totul atât de ușor precum pare. Dacă în primele zile ne-am fi gândit că librăriile și editurile vor ieși înfloritoare din această criză, acum că avem cu toții timp să citim, iată că lanțuri mari precum librăriile Cărturești trag un mare semnal de alarmă.  Într-un comunicat de presă trimis către Digi 24, managerii Cărturești amintesc publicului larg că, „pentru ca o librărie să trăiască e nevoie zilnic de cititori, de evenimente, de interacțiuni între librari, editori, autori și public”.

 

N-au stat chiar cu mâinile în sân și au organizat un club de carte cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, alături de câțiva scriitori și traducători de la noi. Însă nu se știe cât de mult contează în ochii cititorilor lor, care erau obișnuiți cu desele și grandioasele lansări de carte, la care aveau ocazia să îi vadă, să-i asculte și să le ia autograful unora dintre cei mai în vogă scriitori străini ai momentului. S-a creat astfel o nevoie în rândul publicului care ar trebui întreținută și satisfăcută cumva și în contextul actual, mai ales că avem la dispoziție atâtea instrumente de comunicare online.

 

📚 #reminder: Mâine, de la 17:30, ne vedem cu prietenii de la Față/Verso și cu invitata lor, Adina Popescu, iar printre…

Publicată de Cărturești pe Miercuri, 22 aprilie 2020

 

Ce n-a reușit să facă Cărturești, face Litera, într-o adevărată sărbătoare a cititului împreună de acasă. Actori autohtoni îndrăgiți ne citesc pasaje din cele mai „fierbinți” titluri ale momentului, Meik Viking (cel cu hygge și lykke, conceptele daneze pentru fericire și confort autentic) și Lisa Taddeo (autoarea romanului „Trei femei”, pe care sigur l-ați văzut circulând pe social media recent) transmit salutări românilor, iar Stefan Ahnhem citește în premieră din „X Ways To Die”, în curs de traducere și publicare la Litera. E un efort colosal, care cere multă muncă și planificare, însă cu șanse enorme de viralizare, cel puțin în cadrul comunității cititorilor înrăiți. Așa te asiguri că merge vorba despre tine în continuare, că rămâi în cărți (pun intended) și că-ți păstrezi relația cu publicul-țintă. O relație de care depinde în bună măsură întreaga ta activitate, cel puțin în sectorul ăsta.

 

Programul pentru seara de 23 aprilie este aici! 📚 Care este momentul pe care îl aștepți cu nerăbdare?

Publicată de Editura Litera pe Miercuri, 22 aprilie 2020

 

Maison des Crêpes își dă de gol rețeta secretă

 

Da, și ei își livrează delicioasele clătite prin București. Și, mai mult decât atât, au scos la vânzare mixul lor de clătite, pentru cei care își doresc să le facă ei înșiși, acasă. Un alt tip de experiență, plus potențial imens de user-generated content, având în vedere trendurile pe Instagram și pe Facebook de zilele astea. Toată lumea încearcă să-și demonstreze talentul de bucătar, iar cei care sunt la primele aventuri în bucătărie nu vor să rămână în urmă. Acum, mulțumită acestui mix, oricine poate face clătite faine și fotogenice, numai bune de pus la story. Afacere, nu? 😁

 

Take your kit and make magic in your kitchen, with less effort but much more satisfaction 🥞✨🍰

Publicată de Maison des Crêpes pe Marţi, 14 aprilie 2020

 

Însă o altă rețetă și mai râvnită s-a „scurs” pe social media zilele astea: cea a celebrelor chiftele de la Ikea. Ce mai urmează, să-și scoată Coca Cola rețeta clasică din seif? (Dacă se gândesc totuși să facă asta, ne oferim voluntari să le facem noi textele de Facebook, Twitter, Instagram și ce-o mai fi. Sau ție, dacă ne contactezi)

 

Miau Cafe și jurnalul de carantină cu pisici

 

Pentru clienții lor cei mai fideli, probabil că dorul cel mai mai mare e față de pisici, nu de ceaiurile sau cafelele de acolo. Și pentru că-s oameni inimoși din fire, proprietarii țin un jurnal de carantină cu pisici: care mai e viața lor, ce au mâncat, cine a fost adoptat, cine-și caută în continuare stăpân, d-astea. Ca de obicei, își folosesc platforma pentru a ajuta alte organizații care au grijă de pisici și le caută stăpân sau foster, muncind cu drag în numele misiunii lor chiar și acum, când nimic nu pare să mai aibă sens.

NOSTALGIA ne trimite pe fiecare la scara lui (cu drag)

 

Ăștia fac party-uri nebune, au ajuns și la Romexpo, că nu le mai ajungea locul din oraș, atât de populari și îndrăgiți au devenit în ultimii ani. Însă ce te faci când guvernul interzice grupurile mai mari de 3 persoane? Simplu: îi trimiți pe toți la scara lor și-i chemi la party pe Zoom (da, acel Zoom pe care îl suspectează toți că a plănuit toată faza asta cu virusul ca să-l descarce lumea și să-l folosească). Într-adevăr, pentru faza asta nu mai cer bani pe bilete. Dar asta nu înseamnă bani pierduți, ci legături create sau întărite

 

NOSTALGIA – The show must go home #2

Asta s-a întâmplat duminică, într-un colț al internetului plin de nostalgici. Nu am avut un aparat de măsurat bucuria, dar o legendă spune că mulți dintre participanți încă mai zâmbesc. Următoarea rundă va fi marți, de la 21 la 22 -> N O S T A L G I A // The show must go home #3

Publicată de Nostalgia Retro/Disco/Future pe Vineri, 17 aprilie 2020

 

Și de data asta poate merg toți cei care au dat join pe Facebook, că acum nu mai au nicio scuză. Ha!

 

Electric Castle întreține atmosfera cu Backstage Pass

 

Încă nu se știe dacă se mai ține sau nu festivalul vara asta, but the show must go on, vorba englezului. C-o fi, că n-o fi- Electric Castle e și o stare de spirit, nu numai un festival. Iar starea asta de spirit se cere întreținută. Backstage Pass e o nouă emisiune online, transmisă live pe pagina lor de Facebook, în care Adi Despot stă de vorbă cu diverși artiști din scena underground și alternative românească. Pe lângă asta, mai invită trupe românești care pun de câte-un concert live în sufrageria din dotare, mai fac și câte-un podcast, mai bagă și câte un playlist fresh… Lejer, de vară. Stare de briză, cum ar spune cei de la Radio Guerrilla.

 

La unteatru se joacă cu ușile închise 

 

Și se dă live pe Facebook. Pentru unele reprezentații se poate plăti bilet, ca-n zilele bune, în timp ce altele sunt transmise în mod gratuit pe Facebook, fiind sponsorizate de branduri precum Lay’s sau glo. Un adevărat exemplu de reziliență și adaptabilitate din partea unui simbol redutabil al scenei de teatru independent. Și un bun exemplu de cum poți să-ți faci reclamă altfel, asociindu-te unei cauze faine. 

 

#unteatru pentru #unpublic. Cel mai frumos public.

Dragi spectatori, începem prin a vă mulțumi până la cer și înapoi pentru căldura cu care ne-ați primit în casele voastre în luna martie <3 A fost o onoare și o bucurie să jucăm pentru sutele de suflete pe care vă mărturisim că le-am simțit aproape în fiecare moment. Lumea s-a schimbat (pentru o vreme), dar voi ne-ați rămas alături, lucru pentru care vă mulțumim! 👏👏👏În ultimele două săptămâni am reușit să transmitem #Live, din sala de spectacol. Asta datorită artiștilor din familia unteatru care au acceptat provocarea noastră fără să stea pe gânduri, datorită unei echipe de profesioniști care au lucrat zi de zi pentru a putea transmite totul la calitate premium, și nu în ultimul rând, datorită vouă. 🙏Am reușit să transmitem multe spectacole din repertoriul unteatru, dar mai sunt o sumedenie de povești nespuse încă online. Din motive de siguranță, ne-am limitat la a juca spectacolele cu maxim 3 actori în distribuție, dar ne-am dori nespus de mult să vi le arătăm pe toate. În acest sens, începând cu luna aprilie vom transmite și înregistrări ale altor producții pe care le semnăm, pentru a aduce în casele voastre cât mai mult din magia #unteatru ✨ Programul complet este disponibil pe www.unteatru.ro✂ Am redus costurile biletelor, pentru că eforturile de producție din spatele transmisiunii unei înregistrări sunt mai mici. Și pentru că ne dorim ca spectacolele noastre să ajungă la cât mai mulți dintre iubitorii de teatru. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de susținerea voastră! Închiderea teatrelor nu ne-a luat doar șansa de vă vedea oricând pe Sfinții Apostoli nr. 44, ci și posibilitatea de a ne acoperi cheltuielile cu utilităție, chiria, veniturile artiștilor și tehnicienilor colaboratori și salariile angajaților, curățenia și întreținerea spațiilor, drepturile de autor și tot ce intră în bugetul unui teatru independent.Știm că experiența de vizionare online nu se compară cu emoția din sala de spectacol, așa că dacă doriți să ne susțineți altfel până când contextul ne va permite revederea de care ne este tuturor foarte dor, vă invităm în marea noastră familie 👉 https://www.patreon.com/unteatru 👈⭐⭐⭐⭐⭐Printr-o donație recurentă pe contul nostru de #Patreon, rămâneți conectați cu întreaga echipă artistică și puneți bazele următoarelor noastre proiecte. Și ne ajutați să rescriem istoria unteatru.#unteatru pentru #unpublic 🖤 Cel mai frumos public. Vă mulțumim!

Publicată de unteatru pe Marţi, 31 martie 2020

 

Se știe că actorii și artiștii independenți sunt printre cei mai loviți de actuala criză, o dovadă în sensul ăsta fiind campania #actorindependent, menită să-i ajute pe aceștia să-și plătească în continuare chiriile, în condițiile în care reprezentațiile le-au fost anulate. Fiecare s-a repliat în felul lui. Însă ceea ce a făcut unteatru e posibil să schimbe regulile jocului din acest sector și să contribuie la apariția unei platforme de teatru independent on-demand. 

 

Overground Showroom– Netflixul concertelor din zona alternative

 

La origini, Overground Music se descrie ca fiind o firmă de management muzical, PR și organizare de evenimente, proiect editorial în timpul liber. Reprezintă artiști și trupe precum Lucia, The Mono Jacks, Toulouse Lautrec, byron, Grimus sau Robin and the Backstabbers. Știi tu, genul de artiști de-ai noștri care împart scena cu monștri sacri din lumea largă pe la festivaluri precum Electric Castle, Afterhills sau Airfield. Activitatea lor de bază e, așadar, profund ancorată în offline. 

 

Însă asta nu i-a împiedicat să fie creativi și să vină cu o soluție care să placă la toată lumea, cum s-ar spune. Mai sus ziceam de unteatru că e posibil să se reconfigureze mai târziu într-o platformă de teatru on-demand. Ei bine, Overground Music au făcut-o deja, cu nou-creatul Overground Showroom, care pune la dispoziția publicului larg o bibliotecă întreagă de concerte filmate HD, de care să se bucure când și cum vrea, după bunul plac. 

 

Overground Showroom - platformă de concerte on-demand

Overground Showroom – platformă de concerte on-demand

 

Haterii ar putea să spună „Da, dar de ce să dau banii când pot să le văd moca pe YouTube?”. Însă eu cred că dacă s-a schimbat ceva în noi în ultima vreme, asta ar fi felul nostru de a ne raporta la artă și la cei care o creează. Ne-am dat seama în sfârșit că sunt și ei oameni, la fel ca noi, și că au aceleași nevoi ca noi. Și dacă vrem să ni se ofere în continuare calitatea cu care am fost obișnuiți, trebuie să le respectăm munca și, implicit, drepturile de autor. Atât de simplu. 

 

Next Door Fitness și-a mutat antrenamentele pe Zoom

 

Next Door e sala de fitness la care mă duc de mai bine de un an, de când m-am apucat și eu de sport. Și au fost și printre cei mai rapizi, trecând la antrenamente online încă de acum două-trei săptămâni. Ce e foarte fain la ei e că au întreținut cu succes senzația de comunitate din jurul activității lor, astfel încât majoritatea clienților i-au urmat online fără probleme, fără să fie nevoie de prea multă muncă de convingere. Mai mult decât atât, unii dintre antrenori postează la ei pe profil sau pe pagina personală clipuri cu workouturi de făcut în casă, contribuind la educarea audienței și la întărirea încrederii pe care publicul o are față de ei.

 

Beefast profită de vântul schimbării și se extinde

 

Beefast e o firmă de curierat rapid eco-friendly din București, care și-a început activitatea undeva prin octombrie 2019. N-aveau de gând să se rezume la livrări forever, dar nici nu se gândeau că se vor extinde atât de repede. Însă iată că au mirosit oportunitatea și au luat decizia cea mai curajoasă, oferind clienților cel mai profitabil combo: servicii integrate de mutare a businessurilor din offline în online și servicii de curierat. Adică nu doar că au trecut ei în online, ci îi ajută și pe ceilalți care vor să o facă. Se gândesc, de asemenea, să ajungă cât mai curând și în Cluj-Napoca și Constanța. 

 

Ei au înțeles cam cât de afectați ar putea să fie micii antreprenori, care își făceau reclamă online, dar nu aveau neapărat un shop online integrat. Și fără un astfel de shop, e posibil ca ei să nu-și mai poată desfășura activitatea ca înainte, nemaiavând deci nevoie de aceste servicii de curierat. Decât să aștepte să preia altcineva inițiativa și să-i salveze pe amândoi, mai bine își suflecă mânecile și se apucă ei de treabă- o decizie din care nu vor avea decât de câștigat pe termen lung.

 

Grecu & Asociații– cu dreptul în online

 

Ce poate face o firmă de consultanță juridică în online zilele astea? Podcasturi, clipuri pe YouTube și postări pe blog. Cel puțin asta fac Grecu & Asociații, într-un demers demn de toată lauda de a-și educa audiența. Aleg teme mai generale sau mai nișate, astfel încât să ajungă la cât mai mulți din cei interesați și să-și întărească credibilitatea în ochii publicului. Diversitatea formatelor în care își prezintă informația e un mare plus, fiind cel puțin la fel de importantă precum inițiativa în sine. Fiecare are modul lui de a consuma informația și e obligația noastră, a oamenilor de comunicare, să o livrăm ambalată așa cum le place.

 

Ei au înțeles ce e de făcut atunci când lucrurile merg mai greu și ai timp să te ocupi și de partea asta: să îți educi audiența. E un lucru foarte valoros pe termen lung și îți oferă șansa de a te conecta în mod sincer și autentic cu cei care vrei să-ți devină (sau sunt deja) clienți.

 

Muzeul Național al Literaturii Române și MARe își văd de treabă și-n izolare

 

Ok, nu sunt tocmai businessuri, dar se conduc ca unul. Muzeul Național al Literaturii Române și-a mutat lecturile online și-și scoate muzeografii la înaintare, să informeze, să spună povești, să readucă la viață istoria, să educe

 

MARe (Muzeul de Artă Recentă) a început seria „Una pe zi”, în care urmăritorilor de pe Facebook li se prezintă zilnic câte una sau chiar mai multe lucrări din colecția muzeului- un altfel de tur ghidat în care curatorii ne plimbă pe un traseu ideal în MARe, după cum ne informează chiar ei pe pagina muzeului. Pe YouTube au lansat seria de clipuri „Singur în MARe”, în care istoricul de artă Erwin Kessler povestește despre artiști și mișcări artistice din România.

 

 

Ce putem învăța din toate astea

 

Mulți cred că situația actuală îi condamnă la inerție. Nimic mai greșit. E, de fapt, o oportunitate să începem să facem marketing așa cum trebuie, să oferim valoare clienților, să informăm, să educăm și să ne conectăm în mod autentic. Acum, când mulți dintre noi nu mai pot vinde direct și fără ocolișuri, înțelegem cu toții cât de important e să avem și un altfel de prezență, mai puțin agresivă, mai răbdătoare, una care să încurajeze discuția, nu achiziția directă.

 

Odată cu trecerea de la offline la online, ni se oferă incredibila oportunitate de a ne întări reputația (sau de a ne-o construi de la zero, dacă de-abia acum începem). Ni se demonstrează la fiecare pas că orice tip de business poate înflori în online, atâta timp cât există un strop de creativitate în abordare și un pic de îndrăzneală de a ieși din zona de confort.

 

Situația actuală este despre comunicare. Una autentică, deschisă și creativă, care răspunde unei nevoi precise. Despre slow content și ajustarea așteptărilor, despre urmărirea unor scopuri și obiective mai înalte și despre a pune lucrurile în perspectivă. Despre a transforma o situație de criză într-o oportunitate de a te conecta cu audiența ta (ca în ghidul ăsta super fain și util de la Sprout Social).

 

Și cum continui să faci comunicare pentru o pensiune sau un lanț hotelier care urmează să stea goale în următoarea perioadă? Ce te faci dacă ești, spre exemplu, un psihoterapeut care-și mută afacerea online și oferă consiliere online? Cum convingi oamenii să rămână alături de tine și să-ți ofere în continuare încrederea lor? Folosindu-te de cuvinte și simboluri pentru a întoarce situația în favoarea ta. Da, cere timp și inventivitate, iar noi nu prea mai suntem obișnuiți să încercăm și să așteptăm- vrem să mergem la sigur și să ajungem repede la destinație. 

 

Dacă ești printre cei care au înțeles nevoia de comunicare și de reconfigurare, dar încă nu știi sigur ce poate să însemne asta pentru tine, te așteptăm cu drag la o discuție one-on-one. Nu promitem să facem miracole, dar promitem să tratăm lucrurile cu seriozitate și cu răbdare și să-ți oferim răspunsul cel mai potrivit.

 

Bonus:

 

Curioasă și minuțioasă, Irina s-a îndrăgostit de comunicare și publicitate după 3 ani luni de științe politice. Îi plac Eugeniile, fotografia și pereții colorați ai Bucureștiului, a căror cronică o ține pe Instagram. Se consideră mai degrabă „storyteller” decât „content writer”, iar brandingul și psihologia consumatorului îi aprind întotdeauna „beculețele”. Când nu scrie, citește. Când nu citește, scrie. Are câte o memă sau o melodie potrivite pentru fiecare context și stare de spirit. Crede în puterea cuvintelor de a schimba lumea.