[Scrisul zilnic] Nicoleta Rădăcină (DoR): Content marketingul e cea mai bună șansă a brandurilor de a-și arăta fața umană - Nerds and Words

Nerds and Words

Nicoleta Rădăcină (DoR): Content marketingul e cea mai bună șansă a brandurilor de a-și arăta fața umană

[Scrisul zilnic] Nicoleta Rădăcină (DoR): Content marketingul e cea mai bună șansă a brandurilor de a-și arăta fața umană

Câte newslettere vă ajung într-o lună în inbox? 15? 20? Oricum, dacă sunteți ca mine și preferați să vă facă alții rezumatul zilelor pe acest pământ, ”Concentrat” nu trebuie să lipsească din lista voastră de abonări. Nicoleta Rădăcină este coordonatorul și gazda produsului, pentru care scrie zilnic. Și care oferă ”15 minute cu care să-ți începi ziua”. La început de februarie, newsletterul depășea 10.000 de abonați. Cât un stadion de provincie, nene.

Bun, și dacă e zilnic, e-n format scris și e bine făcut, you know the drill: se încadrează la fix în categoria oamenilor de la care avem ce învăța. Oameni de la care avem pretenția să se lase stresați de câteva întrebări. Așadar, discuția cu Nico de mai jos e tot ce sperai, dacă în general speri să citești conținut despre conținut, haha.

Una dintre cele mai citite ediții a fost cea despre cum să vorbim cu oameni cu păreri diferite (75% open rate). Cred că a avut așa mult și pentru că titlul e „Vrei să știi ce cred eu despre asta?” Ofc că aș da click. Și cea despre viața fără plastic și trivia cu copaci. Era iulie, era Plastic Free July, era la fix. 

Abonați-vă la newsleter la linkul pe care l-am strecurat mai sus, iar dacă poveștile vă fac viața mai frumoasă, nu uitați că Decât O Revistă chiar despre asta este, de-atâta vreme: povești, oameni, trasee și tot ce merită spus. Dar ca poveștile astea să fie spuse, e nevoie deeee (dramă și uluire!) resurse. Vom numi aceste resurse bani și vom pune link de abonare la revistă aici

Cand si cum ai inceput sa scrii? Și ce? 🙂

La 13 ani, pe un blog care se numea Abecedar de gânduri, deci îți dai seama ce era acolo. În principiu, hateream fumătorii din curtea școlii (urma să mă apuc și eu cu ei peste un an; cu toate astea, nu am revenit asupra postării) și argumentam împotriva proverbului „haina nu face pe om”, foarte anti-capitalism așa. Eram de fapt supărată din cauză că eu aveam teniși din Marvimex (un complex comercial din Constanța), iar colegii mei, copii de navigatori, aveau Nike și Reebok.

Era 2007 și erau la modă blogurile, toată lumea avea unul. Unii scriau poezii, alții tot soiul de păreri necerute, ca mine, ne lăsam comentarii, ne cunoșteam între noi. Aș zice chiar că era mult mai bine decât cum e azi pe Facebook. 


De ce scrii? 

Acum, scrisul e felul meu de a gândi cu voce tare. Mă ajută să înțeleg ce vreau să spun, cum ar suna pus în lume, mă ajută să mă organizez și să văd pașii următori (nu sunt deloc o persoană vizuală). 

Până să ajung la DoR însă, scrisul era o pană de gâdilat vanitatea. Scriam atât de ambiguu și băgam atâtea metafore, de parcă aveam propriul limbaj tolkian. Dar eu doar înșiram neologisme pe care nu le stăpâneam. 

Abia în redacție am învățat că poți fi și util și că bucuria e mai mare dacă înțeleg și alții ce-ai vrut să scrii. Că poate pornesc discuții, cine știe. 


Newsletterul ”Concentrat”. Despre proces și nu numai

Hm, procesul meu e destul de haotic. Orice scroll pe Facebook sau pe Instagram îmi dă idei de Concentrat și atunci notez pe unde apuc (în Facebook Messenger sau în ColorNote), dacă nu-s lângă agendă. Apoi setez o alarmă să nu uit să le și transcriu. 

Pentru că lucrăm în ritm de cotidian, lucrurile merg foarte repede. Îmi vine o idee, dau un telefon (sau mai multe), mâzgălesc pe o foaie și BAM, scriu 500 de cuvinte, ca să am de unde să șterg vreo 100. 

Documentăm mai multe subiecte mici din timp, tocmai ca să lăsăm loc de surprize și de contextualizări în zilele în care izbucnește ceva, dar și ca să avem back-ups pentru zilele în care nu ne iese cum ne dorim. 

De când suntem trei în echipă, procesul meu s-a mai schimbat. În sensul că editez / plimb mailuri / facilitez conversații mai mult decât scriu și mă ocup mai cu intenție de conceptul edițiilor și de armonizarea noastră ca echipă. Practic, sunt mai atentă la scheletul invizibil pe care va crește scrisul ăla bun ulterior.

 

Ce feedback primești?

Cel mai des feedback e despre rutina matinală pe care și-au format-o oamenii în jurul Concentrat. Spun că îl citesc la cafea și le face diminețile mai bune, pentru că livrăm pașnic și veștile dificile. Un reply funny a venit după o ediție în care făcusem un top al iaurturilor și covrigilor din comerț (după o metodă subiectivă, via un tabel în excel). Un cititor ne-a rugat să facem și un top al zacuștii din comerț, că mama lui nu poate să producă cât mănâncă el. Ne-a numit „Comitet de testare” și am spus că așa ne va rămâne numele. 

 

Cea mai faină ediție de până acum? 🙂

PFUAAAAAA. Nu cred că aș fi zis asta când chiar le făceam, dar îmi plac mai multe dintre edițiile de la început, în principiu pentru că sunt mai raw. Le făceam singură și habar n-aveam de capul meu. Mergeam după instinct și mă gândeam că se prinde cineva din timp să mă oprească dacă pare că urmează să fac ceva îngrozitor. Uite un exemplu de ediție. Mi-a plăcut pentru că am aflat multe lucrând la ea, și despre drepturile animalelor, și despre leadership, și despre sustenabilitate. 

 

Dar cea mai citită?

Una dintre cele mai citite e asta, despre cum să vorbim cu oameni cu păreri diferite (75% open rate). Cred că a avut așa mult și pentru că titlul e „Vrei să știi ce cred eu despre asta?” Ofc că aș da click. Și asta, despre viața fără plastic și trivia cu copaci. Era iulie, era Plastic Free July, era la fix. 

 

Cum vezi #ScrisulZilnic? 

Scrisul e simplu, mai greu e să-ți dai seama ce vrei să spui și ce le-ar fi util altora să afle de la tine. Pentru mine, acolo se întâmplă magia și acolo sunt și provocările, pentru că e nevoie de reacție, decizie și execuție dintr-un foc, mai ales când apar evenimente pe care nu le poți prevedea. 

Cum a fost atunci când s-a votat legea care interzicea orice discurs despre identitate de gen în școli. Era opt seara și mâncam o shaorma pe terasă în redacție când m-am prins că e groasă, că nu e doar o știre, că poate face rău multor oameni și că trebuie să deschid newsletterul de a doua zi care avea deja un intro scris cu asta. Și am stat atunci până la 11 noaptea și am schimbat intro-ul. Eram praf, că făceam newsletterul de puțin timp. Dar am fost tare fericită a doua zi. 


Unde găsești motivația când se-ascunde?

Mă întorc la proces, la calendar, la tabel, la lista de to do. Ele îmi spun ce să fac atunci când cad în groapă. Și poate că în ziua aia o să scriu mai sec, poate n-o să fac cea mai isteață curatorie și poate o să fie o ediție meh, dar ea o să existe; o să ajungă în inboxul oamenilor. Ăsta e minimul pe care mi-l propun în fiecare zi. 

Ce newslettere ne recomanzi? 

Mă uit la vocea / stilul celui care scrie, apoi la expertiză (adică urmăresc Morning Brew pentru cum livrează informația, chiar dacă habar n-am despre piața de capital și nici nu mă interesează tranzacțiile de la bursă). 

Pentru ambele o urmăresc pe Anne Helen Petersen, de la Culture Study, pentru că mă face să mă simt mai deșteaptă. Pentru voce și recomandări mișto de citit o citesc pe Ann Friedman, care face și niște pie charts adorabile. Citesc newsletterele Axios pentru lejeritatea cu care contextualizează știri, în cel mai prietenos limbaj posibil. 

De la noi citesc cu sfințenie Monday Memo, pentru capacitatea fantastică de sinteză a Monei Dîrțu. Îmi place mult și Civilization a lui Victor Kapra, care scotocește într-un internet tare diferit de al meu. Apoi Social Lemons, un newsletter despre publicitate și marketing, care mă ghidează blând prin trenduri și dileme din lumea Big Tech. 


Unde cauți inspirație?

 

De la noi o admir tare mult pe Anca Simina de la On the Record, podcastul Recorder, pentru fermitatea și blândețea cu care pune întrebări. Admir de fapt toată echipa Recorder pentru munca țiplă din toate mediile. Îi citesc pe nerăsuflate pe Vlad Odobescu și pe Ionuț Sociu, reporteri la Scena9; au un stil inconfundabil. Statusuri de Facebook citesc mereu cu plăcere dacă-s scrise de Alex Tocilescu și Irina Zamfi. 

Din afară îmi place Max Linsky de la Longform Podcast, pentru că are un fel socratic de a pune întrebările, moșește cele mai inspirate răspunsuri. Îmi place Helen Rosner de la The New Yorker, pentru cât e de articulată când scrie despre mâncare, și Zeynep Tufekci, care scrie pe The Atlantic despre oameni și tehnologie și societate cu o claritate incredibilă și mult chef de viață. 

Dintre titani, Gene Weingarten de la The Washington Post forever

 

Cum vezi viitorul continutului scris in noua #ErăAudio?

Complementar. Nu cred că oamenii nu vor mai citi o poveste doar pentru că o pot asculta. Mai ales că există conținut care funcționează magistral în audio și e meh în scris și conținut care merge blană video. Nu cred că un format îl dărâmă pe altul, cred că trebuie să învățăm noi să le folosim pe toate acolo și așa cum strălucesc cel mai tare, să nu forțăm lucrurile doar pentru că e audio (sau orice alt format) pe val. BTW, eu nu cred că e, cred că audio în România e încă o nișă. Mulți oameni care spun că ascultă podcasturi, spre exemplu, se uită la interviuri video înregistrate pe YouTube. 

 

Cat de important ti se pare content marketingul pentru branduri/companii la ora actuală?

Eu am făcut content marketing înainte să fiu reporter și încă cred că e cea mai bună șansă a multor branduri de a-și arăta fața umană, de a fi utile înainte de cumpărătura propriu-zisă, moment în care nu prea mai e loc de întors: ești ce îi trebuie clientului sau nu ești. Însă, ca orice pe lumea asta, și content marketingul trebuie să fie făcut onest ca să prindă undă verde. Mi se pare că tot mai mulți oameni au început să-și dezvolte un bullshit detector pe net și nu mai poți să comunici orice, oricum.

 

Ce branduri urmărești în social media?

Nu urmăresc tare multe, dar uite două: Netflix și Cărturești. Ce au în comun e lejeritatea, că nu vorbesc de pe un piedestal și înțeleg că e OK să faci glumițe, să greșești, să te înhami și la meme care n-o să prindă la toată lumea. Când îmi apar postările lor în feed îmi amintesc că în spatele lor sunt niște oameni, nu un AI. 

(Credit cover photo: Cătălin Georgescu)