[Scrisul zilnic] Camelia Butuligă: Un subiect dat te ajută, dar te și îngrădește. Iar vestea bună e că limitele pot fi un stimulent pentru creativitate - Nerds and Words

Nerds and Words

[Scrisul zilnic] Camelia Butuligă: Un subiect dat te ajută, dar te și îngrădește. Iar vestea bună e că limitele pot fi un stimulent pentru creativitate

Camelia Butuligă este content writer și jurnalist sportiv. Textele și analizele ei pot fi citite pe Treizecizero, Lead, dar și pe site-uri de prezentare ale clienților care intră în portofoliul Nerds & Words. I-am dat mână liberă Cameliei să scrie despre scris, iar rezultatul este materialul de mai jos. Și apropo de scris, două vorbe și despre citit:


Faulkner zice bine, citește de toate – la un moment dat vei simți instantaneu diferența dintre ceva scris bine și ceva scris prost.


”Voicule, n-ai un subiect?” (Ultima oră, Mihail Sebastian)

Spre deosebire de ficțiune, unde scriiitorul scrie despre ce vrea, cum vrea, la content writing subiectul e deja stabilit. Asta e bine pe de o parte, pentru că n-o să-ți smulgi niciodată părul din cap c-ai rămas în pană de subiecte, ca ziariștii din piesa lui Sebastian. Pe de altă parte, ai, n-ai treabă, la doișpe trecute fix tu ești în fața calculatorului. Adică: ai, n-ai chef să scrii despre curierat, consiliere psihologică sau ultimul meci al Simonei Halep, trebuie să scrii. E dilema clasică – un subiect dat te ajută, dar te și îngrădește. Chestia bună e că limitele pot fi un stimulent pentru creativitate. Cu cât ești mai limitat pe o dimensiune, cu atât ești nevoit să explorezi pe altele, să găsești modalități noi de a spune lucruri, să faci legături care n-au fost încă făcute. Formatele noi apar deseori atunci când există limitări de timp, tehnice sau logistice.


foto: Alina Butuligă


”Nu vedem lumea așa cum este, ci așa cum suntem” (Anais Nin)

Spre deosebire de ficțiune, unde publicul poate fi literalmente oricine care știe citi și care vrea să evadeze din cotidian, la content publicul țintă este mai clar conturat. Trebuie să știe citi ȘI în același timp să vrea să afle mai multe despre servicii de curierat sau consiliere psihologică sau ultimul meci al Simonei Halep.

Un aspect esențial al publicului, pe care orice scriitor de content trebuie să-l ia în considerare, și de care m-am lovit scriind chiar despre meciurile Simonei Halep este starea de spirit a celui ce citește textul.

Am făcut greșeala de a scrie articole serioase de analiză, pe un ton măsurat și echilibrat, imediat după un meci mare. A fost muncă în zadar – nimeni nu avea starea necesară pentru a le aprecia. Cu adrenalina pompând la maxim, epuizați sau exaltați, după meci oamenii voiau în primul rând o supapă pentru rollercoasterul emoțional care-i zgâțâise în ultimele ore: fie o piață virtuală unde să strige de bucurie ca părinții noștri după meciurile naționalei de fotbal în anii 90, fie o cutie de șervețele și un umăr pe care să plângă.

Am învățat deci să scriu în funcție de nevoia publicului în acel moment. După meciuri, mai puțin accent pe aspectele analitice și mai mult pe momentele de încărcătură emoțională, atât ale jucătorilor, ale publicului cât și ale mele, ca autor.  Propoziții scurte, multe figuri de stil și semne ale exclamării, stil colocvial și dinamic, emoji-uri, GIF-uri. Abia a doua zi de dimineață, după un somn bun și cu pulsul în limite normale, venea momentul pentru despicarea firului în patru. Oamenii erau în sfârșit pregătiți să digere analize tehnico-tactice, statistici, date și grafice.

Chestia poate fi extrapolată la orice tip de public și site. Gândiți-vă care este starea de spirit a cuiva care intră pe site-uri care oferă: servicii de instalatori, servicii bancare sau vinuri. Dacă mi-a explodat o țeavă sunt într-o dispoziție sufletească foarte diferită față de atunci când vreau să mă documentez pentru un credit sau atunci când am nevoie să aflu ce vin merge la o pastramă de berbecuț.

 

”Îmi pare rău că am scris așa mult, dar n-am avut timp să fiu mai concis” (Mark Twain)

În scrisul pentru on-line, sunt de părere că less is more. Omul care îți intră pe site mai consumă o grămadă de conținut pe lângă acel site – social media, e-mailuri, chat, alte site-uri. Suntem bombardați cu tone de informații și creierul nostru are aceeași capacitate cognitivă ca acum 10, 100 sau 1000 de ani. Cu cât spui mai concis ce ai de spus, fără să devii laconic și criptic, cu atât e mai bine pentru toată lumea, cred. Vrei să ții omul pe site mai mult? Dă-i informații valoroase, nu-l învârti aiurea în jurul cozii.

Problema cu concizia e că e greu de obținut. A fi clar și la obiect presupune o capacitate de sinteză superioară, ceea ce presupune un consum cognitiv mai mare. E mai greu să comprimi aceeași cantitate de informații în trei paragrafe decât în cinci sau șase. Aici de mare ajutor este să lași textul să respire cel puțin o zi-două. Este fascinant cât de mult poate o privire fresh îmbunătăți un text pe care-l considerai perfect la momentul scrierii. All writing is rewriting, cu condiția să lași ceva timp între rescrieri.

Am texte vechi editate de nu știu câte ori înainte de a fi publicate, pe care le revizitez periodic și la fiecare nouă lectură mai găsesc câte ceva de îmbunătățit  – a se citi ”de tăiat”.  Apropo de tăiat, am o anecdotă: se pare că Cehov, după ce termina de scris o povestire, începea corecturile tăind direct primele două pagini. Vă dați seama, dacă în secolul 19 lumea n-avea răbdare cu introducerile lungi, dar acum?

 

”Citește, citește, citește. Citește de toate: clasici, porcării, cărți bune și cărți proaste, ca să vezi cum se face.” (William Faulkner)


Tot ce învățăm învățăm prin imitație. Nu știi să scrii dacă n-ai citit. E adevărat, poți să nu devii scriitor nici după ce citești o tonă de cărți, dar dacă nu citești tona aia, n-ai nicio șansă. Problema e că cititul ia timp, deci trebuie să începi devreme.

Încearcă, pe cât posbil, să citești cărți în original. Cititul într-o limbă străină e mai ușor decât vorbitul, deci chiar dacă franceza, engleza sau germana ta sunt aproximative, încearcă. Nu-i mod mai plăcut să înveți o limbă străină decât s-o folosești fără să-ți dai seama, cufundându-te într-o carte bună.

foto: Alina Butuligă

Faulkner zice bine, citește de toate – la un moment dat vei simți instantaneu diferența dintre ceva scris bine și ceva scris prost. Nu te panica dacă n-o să-ți placă tot ce e scris bine și n-o să-ți displacă tot ce e scris prost. E normal. Asta se numește gust personal. O să știi că-l ai când vei fi în stare să recunoști un scriitor excelent după câteva paragrafe și cu toate astea îi vei închide cartea pentru că nu-ți place suficient de mult.

Cititul e singurul mod de a te împrieteni cu ideea de carte și limbă. Ca să ai curaj să scrii e imperios necesar să ai o mare afinitate cu ele dar să nu le pui pe soclu. Vei ști că ești pe drumul cel bun când vei putea spune în public fără crispare că nu-ți place Faulkner sau Proust, sau că ai citit mai multe cărți de Coelho decât de Marquez, iar faptul că nu ai respectat o regulă gramaticală obscură a Academiei? Asta e, se mai întâmplă.

 

”Ca și în muzică, și în scris cel mai de bază lucru este ritmul. Stilul tău are nevoie de un ritm bun, natural, constant. Altfel oamenii nu te vor citi.” (Haruki Murakami)

Murakami este un meloman împătimit – a scris o carte de dialoguri cu celebrul dirijor Seiji Ozawa despre muzică clasică, în care a observat că din păcate, critica literară se concentrează rareori pe ritmul scriiturii. Forma este la fel de importantă precum conținutul și dintre aspectele formale, ritmul frazei este unul din primele lucruri pe care îl observă un cititor, chiar dacă nu-și dă seama.

 

Pe cât de important este ritmul, pe atât e de greu de definit. Unul din elementele lui componente e lungimea propozițiilor. Poți să faci un text mai dinamic dacă scurtezi propozițiile, sau mai leneș dacă le lungești. Însă oricare ar fi ritmul ales, poate deveni monoton dacă nu variezi deloc – așadar, la ficare câteva propoziții scurte, inserează una mai lungă și invers.

O părere personală e că manifestăm același gust în muzica pe care o ascultăm ca și în literatura pe care o citim sau o scriem. Vă recomand să vedeți dacă există asemănări între muzica și scriitorii preferați, sau, dacă scrieți, între muzica pe care o ascultați și felul cum scrieți.

”Ca scriitor, ai un ego foarte mare. Ai impresia că fiecare rând e la fel de important pentru toată lumea cum e pentru tine. Și nu e adevărat.” (Pusha T)

În content writing mai cu seamă, scrisul este un proces colaborativ. Dacă pleci de la premisa că tot ce tastezi e sfânt, sau că tu știi mai bine decât clientul, ai încurcat-o. E foarte probabil ca tu să știi mai bine decât clientul, dar nu-i asta ideea. Jobul tău e să împaci standardele tale cu cerințele clientului într-un fel armonios. Pentru asta, pe lângă abilități scriitoricești și de marketing, e nevoie și de skilluri interpersonale.

Capacitatea de a da și primi feedback este una din cele mai importante calități interpersonale pe care o vei cultiva. Cel mai prost lucru pe care-l poți face dacă te știi cu probleme în secorul ăsta, este să răspunzi imediat. Aplic aceeași regulă feedbackului ca la textele pe care le scriu – încerc să-l las să respire cel puțin câteva ore. Niciodată n-am regretat. Am regretat însă de multe ori când am încălcat această regulă.