Nerds and Words

blog

Outsourcing. Slow content marketing externalizat

Outsourcing? Ce-i aia?!

Externalizarea (pe care o vom numi direct outsourcing restul articolului, pe cât ne permit regulile de acordare ale limbii române) este o practică de lucru în care o companie angajează fie o persoană fizică, fie o altă companie, pentru a realiza diverse activități întru propriul ei beneficiu. Aceste activități au ajuns să varieze din ce în ce mai mult, existând în ultimii ani un boom al outsourcing-ului datorită beneficiilor pe care le atrage cu sine. Le vom explora ceva mai încolo.

Pe scurt, aceste activități erau de obicei realizate de membri interni ai companiei cu diverse niveluri de experiență și diverse niveluri de training. În outsourcing obișnuia să intre de obicei zona de customer service. Tocmai aceste call centers au popularizat conceptul de outsourcing, acesta ajungând să fie o practică foarte des întâlnită și când vine vorba de advertising & marketing. În mod special părțile de content writing, copywriting sau social media.

Slow your content

Știu, am enumerat niște domenii care ar părea la prima vedere că își pleacă relativ ușor capul în fața crizelor de tot felul. Recomandarea doctorului este însă să ne uităm ceva mai atent: nici chiar o criză de severitatea celei din primăvara lui 2020 nu distruge, cu una, cu două, întreaga piață a munciii.

O încetinește pe moment, desigur, dar în universul marketingului, ca și în cosmos, nimic nu se pierde, totul se transformă. Transformarea actuală ne împinge, din punctul meu de vedere, înspre zona de slow content, spre nevoia de a rămâne puțin pe loc. Și a ne gândi. Poate cu ceva mai multă atenție la detalii, poate cu așteptări mai mari de la calitatea conținutului creat, dar mai mici la cantitatea lui. În acest moment, compania ta are nevoie probabil tocmai de a crea un slow content strategy.

Dar ești în criză. Era cât pe ce să dai atâția oameni afară, acum nu ai resursele necesare pentru a crea intern alte strategii. Ai nevoie de fiecare om pentru lucruri critice. Există perioade în viața oricărui business în care planul de comunicare ajunge să fie modificat – apar serii de produse noi, se schimba managementul, apar evenimente la nivel mondial. Ei bine, poate că în acest moment ai nevoie de outsourcing.

Dar și outsourcing-ul are nevoie de tine

Cine știe, poate formatul cu lucrul de acasă va rămâne în picioare în continuare, sau măcar va câștiga teren. Poate nu. Indiferent de asta, sute de mii de oameni stau momentan acasă și lucrează. Dar lucrează pe brânci. Până la un punct, când proiectele nu mai curg înspre ei ca înainte. Se lovesc de zidul invizibil al diminuării activității, deoarece multe branduri preferă să își sisteze în diverse forme activitatea, nedorind ca numele lor să fie asociat cu actuala criză. Cu niște curaj, multe companii ar avea de câștigat de pe urma unei agenții profesioniste. Ar fi bifata by default nevoia de a face un plan de marketing pentru viitor, după ce situațiile vor reveni, treptat, la normal. De a pregăti, din timp, contentul.

Pe lângă beneficiile obținute de companie prin outsourcing-ul ramurii de content marketing, toți oamenii pomeniți mai sus vor avea ocazia de a-și utiliza în continuare creativitatea pentru care sunt căutați zi de zi. Altfel, când ne vom întoarce la business as usual, agențiile nu vor fi pregătite pentru ritmul alert care le așteaptă.

Compania care își outsourceuiește (hai că a ieșit cât-de-cât acordul ăsta) nevoile de content marketing beneficiază de costuri reduse și de o viteză de implementare mult sporită (da, chiar și a slow contentului, oricât de paradoxal ar suna). Pe scurt, primește pe de-a întregul experiența unei agenții trecute prin multe până în acel punct, care e capabilă să își concentreze 100% energia angajaților pe o problemă specifică, fără alte distrageri. Îți reduci costurile și îți eliberezi astfel timpul pentru a lucra la aspecte ale afacerii tale care sunt puncte cheie, centrale pentru succesul tău pe termen lung.

Mai multe reclame = mai puțini cumpărători?!

Un alt paradox global este că peste tot pare a fi din ce în ce mai plin de reclame, promoții, reduceri, livrări moca, garanții ale siguranței produsului. Evident, tocmai pentru că majoritatea cifrelor de afaceri au de suferit. Paradoxul e că stând acasă, audiențele sunt mult mai mari și mult mai ușor de abordat, dar în același timp sunt ceva mai greu de convins.

  1. Ce trebuie companiile să facă în această perioadă, dincolo de așteptat terminarea crizei? Să convingă.
  2. Ce pot să facă businessurile în această perioadă ca să convingă? Slow content.
  3. Cum poți accesa slow content de calitate? Printr-o agenție externă.

Outsourcing-ul este o metodă grozavă de a angrena creativitatea acestor agenții pentru propriul tău beneficiu. Pe lângă calitatea rezultatelor, o perspectivă fresh, externă afacerii tale, nu strică niciodată, au contraire. De multe ori, în cadrul propriei companii, departamentul de marketing ajunge pus în situația de a nu vedea pădurea de copaci.

Poți elimina un stres enorm de pe umerii brandului tău, indiferent în ce formă activează el la momentul actual. Ai numai de câștigat dacă ai curajul să oferi prin outsourcing partea de marketing către o agenție externă deja experimentată când vine vorba de content writing, copywriting și social media.